Vrei un cățel de terapie? Sara poate fi prietena ta! #profesoricucodita #sara

Sara este mică, gri, metis de Shitzu cu Yorkshire.

Este Instruită să servească ca și cățel terapeutic, nu doar de companie.

Noi o considerăm o bomboană.

Sara are 2 ani și adoră să fie iubită, să nu stea singură, ci să i se dea atenție. Mama -Mimi von Corbeanca, tatăl- Verdi, profesorul cu codiță.

Sara are păr, nu blană, fiind recomandată și celor ce prezintă alergii.

Locul ei este lângă o persoană care să-i permită să îi fie partener de seriale pe canapea.

Este prietenoasă cu alți căței și cu pisicile, dar am prefera ca în casa ei să fie singurul suflet cu 4 lăbuțe, pentru a-și putea atinge obiectivele de terapie pentru care a fost pregătită. Micuța Sara este castrată.

Pentru Sara căutăm o familie a ei care să îi dea un scop, pe lângă o casă iubitoare pentru totdeauna.

Poate lucra cu copii cu autism, Down, deficit de atenție, dificultăți de învățare, epilepsie, boli cornice, handicap neuro-motor, obezitate, depresie și altele.

Doar cei interesați de căței terapeutici. ne pot contacta pentru  a deveni cei mai buni prieteni, pe viață , ai Sarei la email: ham@profesoricucodita.ro

Vom alege cu atenție partenerul de viață al Sarei.

Orice share ne ajută să o apropie pe Sara de misiunea pentru care a fost pregătită!

Vă mulțumim! 

 

Adolescenții și animalele lor

Un interviu minunat realizat de prietena noastră, Gabriela GÂRJOABĂ unei adolescente iubitoare de #profesoricucodiță

Maria: Mi se întâmplă să intru în casele unor oameni care nu au animale și să simt un fel de gol

Zilele trecute am băut un ceai cu fata unei prietene, Maria, o adolescentă sensibilă și amuzantă. Din vorbă în vorbă, am ajuns la subiectul animăluțe. Am aflat că Maria are, la fel ca mine, un cățel și o pisică, și că, la fel ca mine, își adoră prietenii cu patru lăbuțe. Ne-a plăcut mult să vorbim despre asta, așa că i-am propus să facem un interviu, mai în joacă, mai în serios, pe tema asta. Mi-a zâmbit și mi-a spus emoționată că nu i s-a mai luat un interviu până acum. Printre răspunsuri, mi-a arătat câteva poze cu prietenii ei blănoți și devenea din ce în ce mai entuziasmată să îmi împărtășească din experiența ei, atât momentele frumoase, cât și încercările prin care a trecut.

Gabriela: Îți amintești prima ta interacțiune cu un animăluț?

Maria: Când aveam un an sau doi, mama mea a găsit pe stradă un pui de porumbel care nu putea să zboare. Avea o aripă ruptă. S-a gândit să îl ia acasă, să îl îngrijească și să îi dea, ulterior, drumul. Mi-a povestit mereu cum s-au amuzat de faptul că atunci când a ajuns acasă cu porumbelul și l-am văzut, am arătat cu degetul spre el, zâmbind și am spus Miau. Cred că îmi doream o pisică. Așa i-a și rămas numele: Porumbelul Miau. Ne înțelegeam bine, îl alergam mereu prin casă. El nu putea să zboare, așa că țopăia după mine. Și făcea caca sub patul meu.

La 5 ani după ce Miau s-a vindecat și a zburat, am primit un nou animăluț. De data asta era chiar o pisică, Sara. Îmi doream mult una. Dar experiența asta a fost neplăcută.

Gabriela: Neplacută? În ce sens?

Maria: Îmi plăcea mult de pisica mea, atât de mult încât nu o lăsam prea des în pace. Voiam să mă joc cu ea încontinuu, o trăgeam de coadă, iar asta o făcea să se enerveze des și mă zgâria câteodată, știi cum sunt pisicile.. Eram mică, nu înțelegeam de ce mă respinge. Acum știu că tratam ca pe o jucărie. Apoi s-a întâmplat ceva. Când aveam vreo opt ani, cred, a venit la mine un prieten de joacă și, fără să își dea seama, s-a așezat pe fotoliu, fără să vadă pisica cuibărită sub așternut. Sara s-a speriat foarte tare, a sărit de sub pătură și m-a atacat, fără să știe că nu eu i-am făcut rău. M-a zgariat, sărăcuța pisică, din cap până în picioare. Mama nici nu a trebuit să insiste să mergem la spital, am vrut de bună-voie și am acceptat vaccinul. A fost nasol, încă am cicatrici.

Gabriela: Și ce s-a întâmplat cu Sara?

Maria: După incidentul deloc plăcut, mi s-a facut foarte frică de ea. Nici ea nu mă mai tolera, așa că am dat-o unui medic veterinar care s-a oferit să o adopte. Din păcate, nu mai puteam locui împreună, deși am încercat. Cum treceam pe lângă ea, începea să mă scuipe și își lua poziția de atac. Am rămas marcată mult timp de ce s-a întâmplat.

Gabriela: Cum este astăzi interacțiunea ta cu animalele?

Maria: Exact. Pe câine l-am luat la recomandarea medicului veterinar care a adoptat o pe Sara. Mi-a spus că un Golden Retriever ar fi terapeutic, că mi-ar vindeca frica de animale. Așa a și fost. S-a întâmplat treptat. În primii ani, am trăit cu convingerea că ador câinii, dar că încă sunt reticentă față de pisici. După ceva timp, l-am găsit pe motanul Newman. L-am îndrăgit din primul moment. I-am spus mamei: „De el îmi place. Pe el îl luăm”. Ea a fost de acord imediat pentru că oricum își dorea demult o altă pisică. Chiar dacă și el mai scoate gheruțele uneori, până la urmă e pisică. Nu? Adică așa mai sunt pisicile.

Gabriela: În plus, suntem musafiri la ele în casă.

Maria: Da, da.

Gabriela: Care e povestea lui Loen și a lui Newman?

Maria: L-am luat pe Newman, motanul, când îl aveam deja pe Leon, câinele nostru blănos. Nu mi-am făcut nicio secundă griji că Golden-ul Retriever-ul familiei, o rasă foarte prietenoasă, ar mușcat vreodată. Istoria cu Newman este una foarte draguță. L-am luat de pe stradă, convinși fiind că Leon îl va accepta fără probleme. Așa s-a și întâmplat, dar spre marea uimire a întregii familii, totul a ajut loc foarte repede, fără perioada de acceptare. Când am ajuns în casă, prima chestie pe care motanul a făcut-o a fost să se ducă la Leon. S-a ghemuit în blana lui și a început să toarcă. Fiind pui, probabil a crezut că e mama lui, pentru că a rămas acolo o vreme. De atunci, Leon e prima ființă la care Newman apelează când vrea afecțiune.

 

Gabriela: Cât a trecut de atunci?

Maria: Doi ani. Sunt prieteni la cataramă, deși motanul îl mai atacă pe Leon. Leon, pe el, niciodată.

Gabriela: Cum ajungi să înțelegi un animăluț?

Maria: Îi observi reacțiile, vezi de ce are nevoie. Nu e ca și cum pisicile, câinii sau caii, de exemplu, sunt animale agresive. Sunt doar ființe, la fel ca și noi, care au nevoie de propriul spațiu. Cred că fiecare animal are personalitatea lui.

Gabriela: Ai avut toată copilăria ta animale în casă?

Maria: Da, multe și diferite: un porumbel, un arici, un pește, un canar, două pisici și un câine.

Gabriela: Te-au ajutat vreodată?

Maria: Da, sigur. De exemplu, când aveam vreo 10 ani, îmi era frică de întuneric. Începusem să rămân singură acasă și nu îmi convenea deloc. Îi spuneam mamei: „Ah, iar mă lași singură”… Ea îmi răspundea mereu: „Cum adică? Nu ești singură, ești cu Leon. Uite, el te păzește!”. Chiar dacă știam că nu este câine de pază, este mai degrabă inocent și drăguț, am avut mereu un sentiment de protecție când rămâneam singuri acasă. Nu mă mai simțeam singură.

Mi se întâmplă să intru în casele unor oameni care nu au animale și să simt un fel de gol. Pur și simplu e pustiu, parcă lipsește ceva.

Gabriela: Te ai gândit vreodată la ideea de a te face bine pentru că mângâi un animal? Sau pentru că le iei pe a le tale în brațe? Sau pentru că îți plimbi câinele?

Maria: Da, chiar m am gândit la asta. Animalele sunt inocente, drăguțe și simți că te iubesc. Cum vorbeam și de golul acela din casă. Observ că ambele mele animale îmi preiau starea. De exemplu, când sunt tristă, ambele mele animale încep să se poarte mai ciudat. Apoi vin să mă consoleze. Câinele meu vine și se așează pe mine, vine și mă miroase, mă pupă, vine cu o jucărie, face ceva ca să ma amuze. E o relație foarte frumoasă.

Gabriela: Ai putea să trăiești fără animale?

Maria: Da, aș putea. Dar nu vreau. M-aș simți, într‑un fel, jumate.

 

Mulțumim mult, Maria pentru toate aceste cuvinte frumoase pentru prietenii tăi necuvântători!

Profesoricucodita.ro este o platformă educațională susținută de ANIMAX și inițiată de Asociația Edulier.

Prieteni cu codiță, chiar și la școală?

Prietenia copil-cățel, copil-pisică 

O parte importantă în dezvoltarea copiilor este relația pe care ei o leagă, încă din primii ani de viață, cu un animale de companie.

Empatia, spiritul social, responsabilitatea, grija, rutina, toate sunt marcate și însușite de copil în cadrul acestor relații.

Care sunt beneficiile activităților asistate de animale?

Beneficii dovedite stiintific ale relatiei cu animale:

– imbunatatirea relatiilor sociale-socializare

-cresterea increderii in ceilalti- munca in echipa

-cresterea stimei de sine

dezvoltarea constiintei de sine

-reducerea nivelului de stres- anxietatea poate fi tinuta mai usor sub control

-cresterea rabdarii

-recuperare, reechilibrare emotionala

-imbunatatirea comunicarii interpersonale, a capacitatii de a fi responsabil

– imbunatatirea limbajului non-verbal

– cresterea sentimentului de siguranta, protectie

– joaca, miscare fizica, scăderea ritmului cardiac și a tensiunii arterial

– creșterea nivelului de beta-endorfine=reducere a durerii inflamatorii sau lezionale

– imbunatatirea motricitatii

Pentru copiii cu dificultăți de învățare sau TSI , s-a demonstrat că lucrul cu animale crește cu 65% șansele de recuperare.

La Centrul EDULIER copiii lucrează atât cu căței terapeutici, cât și, cu o pisică terapeut.

Orele de lectură asistată de animale au dus la îmbunătățirea considerabilă a abilităților de a citit, reducerea comportamentului opoziționist, eliminarea refuzului de a intra in sarcină, creșterea încrederii în forțele proprii, sădirea dragostei fată de carte si lectura.

Vă așteptăm la Clubul de lectură, în fiecare miercuri de la ora 18.30. Înscrieri și detalii la 0744980192 sau 0213138344 sau la email contact@edulier.ro

Profesoricucodita.ro este o platformă educațională susținută de ANIMAX și inițiată de Asociația Edulier.

E dovedit!

Până în prezent, nu mai puțin de 15 studii științifice au demonstrat că există beneficii reale ale terapiei asistate de câini. Astfel, terapia asistată de câini a devenit, alături de terapia psihologică, cea mai cunoscută modalitate de recuperare a persoanelor cu dizabilități. Aceleași studii au adus dovezi certe că abilitatea persoanei (inclusiv copiii) de a comunica și interacționa cu animalul induce încrederea în sine, responsabilitatea și, nu în ultimul rând, spiritul de echipă.

Let’s play together! Boy walk with beagle puppy

Mai mult decât o joacă – așa cum ar putea părea la prima vedere – terapia asistată de câini și-a demonstrat efectele spectaculoase în cazul unor copii care sufereau de afecțiuni grave precum microcefalie, sindrom Williams, sindrom Down, autism, sindrom West, sindrom Crouzon ori sindrom Angelman.

Timiditate?! O dăm la o parte!

Rareș, unul dintre copiii de la Centrul Edulier, este dislexic. Și foarte timid. După șase luni de terapie, ieri am obținut o victorie care ne-a umplut sufletele de bucurie și de mulțumire: Rareș și-a învins timiditatea șiiiiii… a ridicat mâna să iasă la tablă la ora de matematicăăă!!!!!

Profesorul lui cu codiță în tot acest răstimp i-a fost Verdi, vedeta noastră, cel care a reușit ”să îi intre pe sub piele”, cum se zice. Ce să mai încolo-încoace, Rareș și Verdi au legat aproape o frăție! Dornică de atenția pe care băiețelul i-o acordă ”colegului” ei de ”catedră”, Kosem încearcă să intre și ea în grațiile lui Rareș. Ceea ce pare să nu fie deloc greu. Da’ deloc! Așa micuță cum e ea, mai greu a fost să i se urce, de jos, în brațe. Dar a reușit! Good job, good team!

”Mulțumesc Centrului Edulier pentru tot ceea ce a făcut pentru copilul meu, care este dislexic și foarte timid. Datorită profesionalismului personalului Centrului Edulier, copilul meu a reușit să își învingă teamă și să ridice mâna la ora de matematică pentru a ieși la tablă și a rezolva un exercițiu. Mulțumesc mult Centrului Edulier și personalului său!”  (Tatăl lui Rareș)

Nimic altceva nu ne poate face mai fericiți decât ne-au făcut aceste cuvinte. Pentru că bucuria părinților este și bucuria noastră, iar victoriile copiilor sunt și victoriile noastre. Fiecare în parte și toate la un loc sunt pentru noi dovada că suntem pe drumul cel bun și că munca noastră ”se vede” . Mergem înainte. Mereu numai înainte.

Câinii, terapie anti-stres de mare succes

Foarte mulți oameni iubesc câinii, dar nu toți dețin unul. Dacă ar fi să îi întrebăm pe cei care nu au dar și-ar dori, care este totuși motivul pentru care nu fac acest pas, cei mai mulți dintre ei ar răspunde: ”Pentru că nu am cu cine să îl las câtă vreme sunt la serviciu”. Problema este, categoric, reală. Rareori programul de muncă al unui angajat este de exact opt ore… Și chiar așa să fie, dacă mai socotim și orele pierdute în trafic, nouă sau zece ore sunt prea multe pentru câinele lăsat singur acasă, închis în apartament. Posibilitatea să îți iei câinele la locul de muncă?! Cine a mai pomenit la noi așa ceva? La noi, nu. La americani, da!

Companii de mare succes precum Google, Amazon, P&G sau Ben&Jerry sunt de notorietate în Statele Unite pentru politicile prietenoase privind angajații și filosofia lor de muncă. La ei este de preferat ca un angajat să fie cât mai relaxat pentru a da randament și cât mai sănătos pentru a nu avea nevoie de frecvente concedii medicale și nici de prime mari de asigurări de sănătate. Și s-a găsit soluția avantajoasă atât pentru angajatori cât și pentru angajați: unii au permis angajaților să vină la muncă împreună cu câinele, iar alții au apelat la câinii de terapie, știute fiind beneficiile care există în acest parteneriat. Rezultatele? Excepționale! Stresul la locul de muncă a dispărut iar randamentul a crescut.

Un studiu al Universității Virginia Commonwealth, publicat în primăvara anului 2012, a ajuns la concluzia că angajații care își aduc câinii la muncă au niveluri mai scăzute ale cortizolului, hormonul care provoacă stresul. Studiul a fost efectuat la o firmă din Carolina de Nord, unde ”lucrau” zilnic 20-30 de câini. Gesturile mici și aparent neînsemnate, cum ar fi mângâierea câinelui, pot crește nivelul oxitocinei și pot scădea producția de cortizol. Un nivel redus de stres menține tensiunea arterială la valori scăzute, ceea ce ține la distanță și eventualele probleme cardiace. Deci cine are de câștigat dacă angajatul își are cel mai bun prieten prin preajmă atunci când este la serviciu? Toată lumea. Dar asta zic americanii. Noi…

Young woman petting dog at office desk

Dragoste și încredere, schimb pe schimb

Potrivit specialiștilor, cele mai potrivite rase de câini folosite în terapia asistată de animale sunt golden retriver și labrador retriver, al căror temperament este aproape perfect pentru o astfel de activitate. Aceeași specialiști, însă, recunosc faptul că apartenența câinelui terapeut la o anumită rasă nu este o condiție obligatorie, altele fiind elementele cu adevărat importante.

În susținerea acestei afirmații vă dăm exemplul primului proiect de terapie asistată de animale introdus la noi, în anul 2004, de către Vier Pfoten România. În cadrul proiectului ”Câini pentru oameni”, Vier Pfoten a folosit câini fără stăpân, care, special antrenați, s-au descurcat admirabil în a lucra cu copii cu sindrom Down.

Ce a făcut ca acest proiect să aibă succes, deși mulți probabil că au fost atunci sceptici? Explicația este foarte simplă. Atât copilul cât și câinele au primit exact acele lucruri de care aveau nevoie.

Copiii incluși în program, care erau vizitați săptămânal de câinele terapeut și instructorul acestuia – mereu aceeași echipă –, au învățat să hrănească și să-l răsplătească pe prietenul patruped, ceea ce a creat o legătură afectivă între ei doi. În plus, în cadrul întâlnirilor aveau loc activități fără potențial de eșec pentru copii, ceea ce le-a redat acestora aprecierea de sine.

Psihologii care au urmărit evoluția copiilor pe parcursul programului au constatat că micuții acționau cu tot mai multă încredere în sine, nivelul de agresivitate era în scădere, capacitatea de concentrare era tot mai mare, iar responsabilitatea și adaptarea la situațiile cotidiene, o realitate evidentă. De cealaltă parte – pentru că efectele benefice s-au reflectat atât asupra copiilor cât și a animalelor -, câinii au primit afecțiunea și considerația pe care nu o mai primiseră până atunci, ceea ce a făcut ca ambele categorii să fie avantajate de pe urma acestui proiect.

Cum îl împrietenești cu… lesa

Câine încăpățânat, care refuză să meargă în lesă? Hmmm… Nu vei obține nimic dacă îl cerți sau pedepsești. Există metode pozitive, eficiente 100%. Întotdeauna! Nu trebuie decât ca timp de câteva zile să îl ții legat de un alt câine, obișnuit să meargă în lesă. Exercițiul funcționează, vă asigurăm! Ia priviți-o pe Kosem a noastră (în prim plan) ce bucuroasă este acum să se plimbe chiar dacă este în lesă, cu instructorul ei de azi, Emi! Pentru că noi, la Edulier, credem cu tărie în educație. Făcută cu dragoste și răbdare. Indiferent că este vorba despre copii sau despre profesorii cu codiță.

Și noi avem câinii pentru lectură!

Pentru cei mai mulți dintre copii, învățarea procesului de citire – fundamental de altfel – este ceva natural. Pentru alții, însă, dobândirea acestei priceperi este descurajantă. Și extrem de frustrantă pentru părinți… Cum să faci ca să treci de acest hop? Americanii au găsit răspunsul: folosind câinii terapeuți.

Povestea a început în 1999. Inițial, aceștia ”profesau” într-o bibliotecă din Salt Lake City, fiind la dispoziția copiilor dar și a adulților cu această tulburare. În timpul ședințelor de lectură, copilul și părintele său se așezau confortabil pe o pernă sau direct pe podea, într-un colț al încăperii. Copilul își alegea o carte, dar la fel de bine putea face și câinele acest lucru. Cu cartea ținută la verticală, copilul începea să citească, iar câinele terapeut era ”ochi și urechi” la el, fiindu-i cel mai bun ascultător din câți pot exista. În prezența lui, copilul nu se simțea nici jenat și nici umilit pentru problema pe care o avea în a citi, și asta pentru că animalul nu ceartă, nu judecă și nici nu râde de neputința lui. Doar îl ascultă cu atenție, fiind cel mai blând auditoriu. De cele mai multe ori copilul avea sentimentul că el îl învață pe câine să citească, însă, de fapt, câștigul era al lui.

Programul s-a extins cu repeziciune în toată America, mii de câini și voluntari împrumutându-și unii urechile iar ceilalți timpul liber pentru a ajuta copiii să citească. Iar beneficiarii erau diverși, nu doar copii cu tulburări de citire. În școli, de exemplu, pentru a-i împrieteni pe cei mici cu lectura și a-i face să iubească sincer cărțile, exista un program în care dimineața, timp de 30 de minute înainte de începerea cursurilor, copiii le puteau citi ”câinilor de lectură”. Succesul acestui program i-a uimit până și pe inițiatorii lui, asaltați de cereri de la tot mai multe școli. Atât de multe încât există o listă de așteptare destul de lungă. Copiii sunt fericiți să vină cu jumătate de oră mai devreme la școală, numai pentru a le citi câinilor! Rezultatul? Testele de fluență au indicat accelerarea citirii de la nouă cuvinte pe minut la 24! Iar nivelul de lectură s-a triplat! Ce alte dovezi ar mai fi necesare?!

Și dacă americanii pot, noi de ce nu am putea? Că doar cei patru profesori cu codiță de la Edulier – Verdi, Mimi, Oscar si Kosem – au fost pregătiți să fie terapeuți și se descurcă admirabil!

FOTO: Verdi, Andreea și Povestea puiului de arici, citită pentru cei mai mici dintre pitici.

FOTO: Verdi ”la lucru”, în ora de lectură.