#prietenicucodita: O casă fericită și plină de prieteni

Aceasta este o poveste plină de dragoste despre o casă mulți copilași și animăluțe. O poveste care ne dă o adevărată lecție despre adopția prietenilor cu codiță.

Î: Copiii și părinții vor să vă cunoască. Ne puteți câteva rânduri despre dumneavoastră?

Ruxandra Adriana Popa este numele meu, am 49 de ani. Am doi copii, acum adulți: un băiat de 25 de ani și o fată de 22 de ani. Animalele cu aripi sau patru picioare au făcut parte din viața noastră din totodeauna. Acum familia noastră este îmbogățită cu 4 membri: 3 pisici și un câine.

Î: Aveți un animăluț: Ce animăluț este, cum îl cheamă și cum a intrat în viața dumneavoastră?

Nyra, pisicuța născută și intrată în viața noastră din 2010. Într-o noapte de august din anul 2010, fiica mea a auzit sub geamul ei (locuiam într-un imobil la etajul 1 la acel moment) un mieunat stins și m-a rugat să mergem să vedem ce se întâmplă. Am coborat, “am luat urma” mieunatului și sub o mașina am descoperit o pisicuță mică cât palma, murdară și foarte speriată. Am luat-o în casă. Am observat că sărăcuța își târa un picioruș și în spate… era rupt. A doua zi în cabinetul medicului veterinar am aflat că era rupt și a fost nevoie de operație pentru a putea merge bine. Operația a fost un succes, nefiind nevoie să i se mai scoată tija, care a fost asimilată de organismul ei. Pisicuța noastră putea să sară și să alege nestingherită prin casă.

Merlin – motan. În ianuarie 2013, o prietenă, știind că o avem pe Nyra, m-a întrebat dacă vreau să mai adopt un pisicuț simpatic, găsit de ea lângă un chioșc de ziare în Craiova. Am acceptat, cu condiția ca Nyra să îl accepte. Nyra a fost încântată de noul ei partener de joaca (mult mai mic – când a venit la noi nu avea mai mult de 2 luni).

Luna – cățea Malamut de Alasca. În vara lui 2015, câteva zile la rând am auzit mai ales noaptea plânsetul disperat al unui câine dincolo de gardul casei în care locuim. Într- una din nopți bietul câine a scos niște sunete cumplite… după care s-a așternut liniștea. A doua zi liniște în curtea vecină… am crezut că bietul câine s-a stins. După vreo două zile sunetele disperate au reapărut și am hotărât să mergem peste vecini să aflăm ce se întâmplă. Am descoperit un biet câine ținut legat cu niște sârme la gât, hrănit cu niște coji de pâine, amărât și murdar. I-am amenințat pe ticăloșii noștri vecini cu Poliția animalelor și după îndelungi tergiversări și negocieri spunând că este un câine rău și de aceea este ținut în lanțuri, au acceptat să ni-l vândă. Ne-am îmbogățit viața cu o minune de cățel, despre care ulterior am aflat ca este Malamut de Alasca. Dus la veterinar, vaccinat, hranit corespunzător este o minune de cățel. Este fantastic cât de recunoscător și iubitor poate fi un câine salvat.

Tărăboi – motan. În decembrie 2018, într-o noapte geroasă, a sărit în mașina unor prieteni și nu a mai vrut să coboare. Cum să lași în frig un suflețel atât de mic? L-au luat cu ei și pentru că ei călătoresc foarte mult, l-au adus la noi, cu acceași condiție ca veteranii noștri să îl accepte. A trecut aproape o lună de când este la noi și este “integrat“ în grupul nostru cu 4 picioare.

Î: Ne puteți spune o întâmplare haioasă cu prietenul necuvântător?

Nyra a ajuns la noi în apropierea zilei fiicei mele. Ea a primit de la o colegă de școală, de ziua ei, un ursuleț de pluș, care în aceeași zi a dispărut subit. După mai bine de o săptămână am descoperit hoțul: Nyra la ascuns sub patul fiicei mele și dormea cu el. Și acum, după atâția ani, tot al ei este și îl plimbă prin casă de colo-colo.

Î: Noi numim animalele de terapie și pe cele de companie Profesori cu codiță, pentru că suntem de părere că putem învăța foarte multe de la acestea. Ne puteți spune cum v-a ajutat prezența animăluțului în viața dumneavoastră și care a fost rolul lui terapeutic?

Pentru fiica mea, dar pentru noi toți membrii familiei a însemnat responsabilizare, atenție la nevoile celorlalți. Nyra a devenit prietena nedesparțită a fiicei mele, cu care cu siguranță a împărtășit toate poveștile, întâmplările, gândurile, bucuriile. Și acum când este plecată la facultate în altă țară întreabă mereu de prietenii ei și abia așteaptă să vină să îi smotocească un pic pe toți 4.

Î: Sunt destul de mulți părinți care sunt foarte reticenți să-și crească copiii în prezența animalelor. Ce îi puteți sfătui? Când e cel mai bun moment pentru a-ți lua un prieten cu patru lăbuțe?

Cred că după vârsta de 10 ani ar fi mai potrivit, dacă este să aleagă părinții momentul în care un animal intră în familie. La noi i-am integrat rând pe rând, cu toții având responsabilități în ceea ce îi privește: hrănit, plimbat, mers la veterinar, curățat după ei și nu în ultimul rând periat și jucat. Responsabilitățile când au un animăluț sunt multiple și trebuie tratate ca atare, deci cred că în momentul în care copiii încep să înțeleagă ce presupune un partener necuvântător (patruped și nu numai) trebuie luat.

***

Dacă și dvs. vreți să ne împărtășiți poveștile prietenului sau prietenilor cu codită o puteți face AICI. Fie că au 2 sau 4 picioare, că piuie, miaună, chițăie sau latră, povestea dvs. dorim să inspire pe toată lumea. Mai ales, ne dorim să arătăm importanța unui companion în viața familiei, modul cum ne poate educa și poate ajuta la educația copiilor.
De asemenea, dacă v-a plăcut, dați LIKE paginii noastre de Facebook Profesori cu codita și împărtășiți-ne impresiile dvs. Și nu uitați să ne trimiteți câteva poze cu prietenul dvs. cu codiță la ham@edulier.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *